A surprinde (si ingloba) punctul in care naratiunea devine poezie. Apoi a te opri cu aerul ca atata ai avut de spus. Stiinta, pre-stiinta, hazard? Din toate cate putin. Riscuri multiple. Si reusite partiale, tatonante... citiţi recenzia mai departe, în Ziarul Financiar
/ mulţumesc domnului Abăluţă pentru recenzie, din păcate, nu am datele dumnealui de contact ca să pot face asta aşa cum s-ar cuveni /
21 septembrie 2007
26 august 2007
intrebari
Am găsit asta şi mi-am adus aminte de un plan mai vechi - să cumpăr nişte manuale de română, să văd şi eu ce poezie li se bagă tinerilor în cap.
Am bănuiala că se merge tot pe sistemul vechi, de a scoate mereu “în faţă” poeţi care sunt deja ultracunoscuţi. Pe vremea mea, la şcoală eram intoxicaţi cu Arghezi, Şt.O.Iosif, Eminescu, Topârceanu, etc. Asta în timp ce Nichita îşi trăia ultimii ani. Acum intuiesc acelaşi stil. Niciunul de 20-30 de ani prezentat. De ce se merge mereu pe conserve, pe e-uri cu care au fost îndopate şi generaţiile trecute ? Tot bătătorirea potecilor obosite, pe care au mers sastisiţi şi părinţii noştri, au rămas pe hărţile celor care ne îndrumă copiii ? Da, pentru că sunt cele mai sigure. Pentru că nimeni nu îşi asumă responsabilitatea de a prezenta copiilor şi tinerilor autorii noi, care încă nu au confirmarea câtorva zeci de ani ? Probabil. Între a trece Rubiconul ( nimeni nu cere asta unui ministru în pragul pensiei, care a activat peste jumatate din timp în sistemul comunist de învăţământ ) şi a pluti molcom-dâmboviţeşte, poate exista o cale de mijloc. Sau nu ?
Mereu, în şcoală, tinerii află de poezia care deja nu se mai scrie, mereu sunt cu un pas, doi, şapte, în urma vremurilor.Voi vedea dacă în manuale există trecuţi autorii actuali, tendinţele, lucrurile reale, poezia care se scrie pe stradă, în autobuze, pe telefonul mobil, nu cea prin care se pluteşte cine ştie prin ce tărâmuri ideatice în care nu prea mai crede nimeni.
_____________
vezi, rândunelele se duc,
şi eu cu jale de i-pod m-apuc
de ce nu vii, de ce nu vii,
pierdui metroul spre industrii…
Am bănuiala că se merge tot pe sistemul vechi, de a scoate mereu “în faţă” poeţi care sunt deja ultracunoscuţi. Pe vremea mea, la şcoală eram intoxicaţi cu Arghezi, Şt.O.Iosif, Eminescu, Topârceanu, etc. Asta în timp ce Nichita îşi trăia ultimii ani. Acum intuiesc acelaşi stil. Niciunul de 20-30 de ani prezentat. De ce se merge mereu pe conserve, pe e-uri cu care au fost îndopate şi generaţiile trecute ? Tot bătătorirea potecilor obosite, pe care au mers sastisiţi şi părinţii noştri, au rămas pe hărţile celor care ne îndrumă copiii ? Da, pentru că sunt cele mai sigure. Pentru că nimeni nu îşi asumă responsabilitatea de a prezenta copiilor şi tinerilor autorii noi, care încă nu au confirmarea câtorva zeci de ani ? Probabil. Între a trece Rubiconul ( nimeni nu cere asta unui ministru în pragul pensiei, care a activat peste jumatate din timp în sistemul comunist de învăţământ ) şi a pluti molcom-dâmboviţeşte, poate exista o cale de mijloc. Sau nu ?
Mereu, în şcoală, tinerii află de poezia care deja nu se mai scrie, mereu sunt cu un pas, doi, şapte, în urma vremurilor.Voi vedea dacă în manuale există trecuţi autorii actuali, tendinţele, lucrurile reale, poezia care se scrie pe stradă, în autobuze, pe telefonul mobil, nu cea prin care se pluteşte cine ştie prin ce tărâmuri ideatice în care nu prea mai crede nimeni.
_____________
vezi, rândunelele se duc,
şi eu cu jale de i-pod m-apuc
de ce nu vii, de ce nu vii,
pierdui metroul spre industrii…
Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)
